logo site în format text 'totul despre cafea'

Cum sa alegem rasnita de cafea

Este adevarat ca in magazine gasim cu usurinta cafea deja rasnita, dar odata ce desfacem pachetul, o parte din aroma cafelei se poate pierde. Daca doriti sa beti o cafea savuroasa si la fel aromata in fiecare zi, va recomandam sa cumparati cafea boabe si sa o rasniti acasa, inainte de fiecare preparare, fie ca obisnuiti sa faceti cafea la ibric sau presa franceza, fie ca alegeti filtrul de cafea sau espressoarele pentru prepararea bauturii preferate.

De-a lungul anilor rasnitele de cafea au evoluat, de la cele manuale, cu manivela, pana la cele mai performante, electrice.

Rasnitele manuale

Rasnitele manuale sunt printre primele aparute pe piata si sunt inca destul de eficiente in rasnirea cafelei, daca nu va deranjeaza sa dati la manivela. Multi considera rasnita manuala ca fiind o alternativa mai ieftina la cele electrice, insa preturile rasnitelor manuale desi pornesc de la aproximativ 20 euro, pot ajunge si pana la 250 de euro, fiind preferate din ce in ce mai mult in ultimii ani de catre consumatorii care isi doresc sa aiba in bucatarie ustensile clasice sau vintage, in special pentru aspectul lor.Tocmai din acest motiv, in magazine a aparut o gama destul de variata de rasnite manuale din care sa alegeti.

Rasnitele electrice cu lama

Rasnitele electrice cu lama, cele asemanatoare unui blender, sunt poate cele mai populare la noi in tara si probabil ca fiecare dintre noi a avut la un moment dat asa ceva in casa. Chiar daca poate sunt la indemana, uitate prin vreun dulap, sfatul nostru este sa renuntati la ele, din doua motive. In primul rand, ca si blenderul, rasnita cu lama nu permite macinarea uniforma a boabelor de cafea, rezultatul fiind un amestec de pulbere foarte fina si granule de cafea nesfaramate suficient. In al doilea rand, la cateva secunde de la pornire, rasnitele cu lama se incing, incalzind cafeaua si ducand astfel la pierderea aromelor, exact ceea ce ne dorim sa evitam prin folosirea unei rasnite.

Rasnitele electrice ce folosesc lame sau cutite conice

Acestea sunt cele mai recomandate rasnite pentru a obtine o cafea macinata de calitate, pentru ca au setari ce permit rasnirea boabelor de cafea gradat, in functie de reteta pe care doriti sa o preparati. Noi recomandam rasnitele ce folosesc cutite conice (acestea fiind si cele mai nou aparute pe piata), pentru ca se incalzesc mai putin la macinare, astfel impiedicand imprastierea uleiurilor volatile din cafea si pierderea aromei. Este desigur si cea mai scumpa varianta de rasnita, putand ajunge la preturi de peste 1000 eur.

Ultimele articole