logo site în format text 'totul despre cafea'
boabe de cafea, cafea, cafea verde, cultivare, ferma, ferme, flori de cafea, fructe de cafea, padure

Cum să prepari un frappe autentic grecesc …

FRAPPE-GREECE-1000x550 Un frappe răcoritor, savurat într-o zi toridă de vară… la malul mării. Dacă, însă, serviciul nu-ți permite, savurează-l acasă. Însă, fă-o ca la carte, preparându-ți cel mai delicios frappe al verii: Greek Iced Coffe! Fiind vară, am ales o delicatesă din destinația favorită a românilor, și anume Grecia. Așadar, iată un ghid pas cu pas cu ajutorul căruia să îți prepari un frappe autentic grecesc la tine acasă.

„Băutură Națională”

Cafeaua grecească și Greek Iced Cafea (frappe) sunt o parte din stilul de viață a grecilor, un prilej de socializare și o metodă de relaxare. Dacă ai fost în Grecia, sigur ai remarcat calmitatea și modul în care localnicii își sorb încet băutura preferată, la o tavernă pe malul mării sau într-o cafenea de munte, în fața unui joc de table. Celebrul Frappé este servit peste tot în Grecia, fiind apreciat de mulți drept „Băutură Națională”. Motiv pentru care, în Grecia, prepararea unui frappe perfect este considerată o artă. Fiecare detaliu contează: de la cantitatea și grosimea spumei, până la echilibrul perfect între „dulce” și „mediu”. Bineînțeles, unele rețete se pliază și pe gustul clientului. Însă în cea mai mare parte a Greciei, rețeta este simplă și concisă:

Rețeta autentic grecească:

Ai nevoie doar de un pahar înalt și o linguriță. La 1 sau 2 lingurițe de cafea instant se pune aceeași cantitate de zahăr și se amestecă. Peste amestec, se toarnă o înghițitură de apă la temperatura camerei și se freacă bine. Când se ajunge la o textură cremoasă, groasă, se toarnă apă rece ca gheața, până aproape de gura paharului, apoi se adaugă lapte evaporat. Și, gata! Ai propriul tău homemade Greek Frappe!

Dacă vrei, la final, poți adăuga și cuburi de gheață, însă nu-i recomandat. Există riscul ca toată cafeaua să se depună pe fundul paharului, iar surplusul de apă de la gheața topită să scadă intensitatea corectă a gustului. Însă, pentru un surplus de răcoare, poți încerca! Dacă nu-ți place, te poți întoarce oricând la varianta de frappe autentic grecesc. Acum ai rețeta! Enjoy it!

Ultimele articole